Tell me, how does it feel with my teeth in your heart?

Tell me, how does it feel with my teeth in your heart?

— Euripides, Medea

Nopţi întregi de nesomn se scurg ca o clipă...

© Carson Ellis

Nopţi întregi de nesomn se scurg ca o clipă, scăldate într-o bucurie şi o fericire de nesecat, iar când zorile trandafirii îşi trimit primele raze, revărsându-se în odaia sumbră şi învăluind-o cu draperii fantastice de lumină îndoielnică, cum se întâmplă la noi la Petersburg, visătorul nostru vlăguit, stors de puteri, se aruncă în pat şi adoarme în voia spiritului său bolnav, zguduit de extaz, cu un fel de durere copleşitor de dulce în inimă.

― Dostoievski, Nopţi albe (1848)

Antoine de Saint-Exupéry: The Little Prince

“And now here is my secret, a very simple secret: It is only with the heart that one can see rightly; what is essential is invisible to the eye.”

“You - you alone will have the stars as no one else has them...In one of the stars I shall be living. In one of them I shall be laughing. And so it will be as if all the stars were laughing, when you look at the sky at night...You - only you - will have stars that can laugh.”

“All grown-ups were once children... but only few of them remember it.” 

“What makes the desert beautiful,' said the little prince, 'is that somewhere it hides a well...”

“I did not know how to reach him, how to catch up with him… The land of tears is so mysterious.”

“The most beautiful things in the world cannot be seen or touched, they are felt with the heart.”

“It's the time you have wasted for your rose that makes your rose so important.”

“Grown-ups never understand anything by themselves, and it is tiresome for children to be always and forever explaining things to them”

“You're beautiful, but you're empty...One couldn't die for you.”

― Antoine de Saint-Exupéry, The Little Prince

Îţi ating gura, cu un deget ating colţul gurii tale...

“Îţi ating gura, cu un deget ating colţul gurii tale, îi urmăresc conturul ca şi cum aş desena-o cu mâna mea, ca şi cum pentru prima oară  gura ţi s-ar întredeschide, şi mi-e de-ajuns să închid ochii pentru a şterge totul şi a o lua de la capăt, fac să prindă viaţă de fiecare dată gura pe care o doresc, gura pe care mâna mea o alege şi ţi-o desenează pe faţă, o gură aleasă între toate gurile, cu suverană libertate aleasă de mine ca să ţi-o desenez cu mâna mea pe faţă, şi care printr-un hazard pe care nu încerc să-l  înţeleg coincide  întrutotul cu gura ta ce zâmbeşte pe sub cea pe care ţi-o desenează mâna mea.

Mă priveşti, mă priveşti de aproape, tot mai de aproape şi atunci ne jucăm de-a ciclopul, ne privim tot mai de aproape şi ochii se măresc, se apropie între ei, se suprapun, iar ciclopii se privesc, răsuflând descumpăniţi, gurile se întâlnesc şi luptă fierbinte, muşcându-se cu buzele, abia sprijinind limba de dinţi,  zbenguindu-se în lăcaşele lor unde un aer greu intră şi iese însoţit de un parfum vechi şi de tăcere.

Atunci mâinile mele încearcă să ţi se adâncească în plete, să-ţi mângâie încetişor necuprinsul părului în timp ce ne sărutăm de parcă am avea gura plină de flori sau de peşti, de mişcări vii, de aromă nedesluşită. Şi dacă ne muşcăm durerea e dulce, şi dacă ne sufocăm într-o efemeră şi cumplită sorbire simultană a respiraţiei, moartea aceasta instantanee e frumoasă. Şi nu-i decât o singură salivă şi un singur gust de fruct pârguit, iar eu te simt tremurând lipită de mine precum luna în apă.”

(Julio Cortázar - Şotronul, capitolul VII)

Rugă a singurătății...

Rugă a singurătății, fragment din "Citadela" lui Antoine de Saint-Exupéry. ♡

"Ai milă de mine, Doamne, căci singurătatea mă apasă. Nu aştept nimic. Iată-mă în această cameră în care nimeni nu îmi vorbeşte. Şi totuşi, nu prezenţe îti cer, căci mă simt şi mai pierdută când mă afund în mulţime. Dar o alta, care-mi seamănă, singură şi ea într-o cameră ca a mea, iat-o totuşi fericită, ştiindu-i pe cei iubiţi rătăcind prin casă. Nu-i aude, nici nu-i vede. Nu primeşte nimic de la ei în această clipă. Dar îi este de ajuns, pentru fericirea ei, să-şi ştie casa locuită.

Doamne, nu îți cer nimic care să poată fi văzut sau auzit. Minunile tale nu sunt pentru simţuri. Dar îmi e de ajuns pentru a mă vindeca, să îmi luminezi spiritul asupra casei mele.

Călătorul în deşert, plecat din locuinţa sa, chiar ştiind-o la capătul lumii, se bucură de ea. Depărtarea nu îl împiedică să fie hrănit de ea, iar dacă moare, moare în iubire. Nu-ţi cer, Doamne, nici măcar casa să-mi fie aproape.

Trecătorul din mulţime, impresionat de chipul unei necunoscute, se transfigurează, chiar dacă nu este pentru el. Asemenea unui soldat îndrăgostit de regină, el devine soldatul ei. Nu îţi cer, Doamne, nici măcar să-mi fie casa făgăduită.

În largul mărilor, navigatori înflăcăraţi îşi închină destinul unei insule care nu există. Pe corabie, aceştia îi cântă imnul şi sunt fericiţi; nu insula umple inima lor, ci imnul. Nu îţi cer, Doamne, nici măcar să am o casă undeva.

Singurătatea, Doamne, nu este decât rodul sufletului infirm. Patria în care sufletul sălăşluieşte este sensul lucrurilor, aşa cum templul este sensul pietrelor. Sufletul nu are aripi decât pentru acest loc. El nu se bucură de obiecte, ci de ceea ce poate citi în miezul lor, care le leagă.

Doar învaţă-mă să citesc; atunci, Doamne, singurătatea mea se va sfârşi."

Antoine de Saint-Exupéry (Citadela)

"Nu există amnistie divină care să te scutească de a deveni. Şi ştiu eu, care am căzut atât de des în capcana făpturilor venite din alte părţi ale lumii, mirosind aromitor, pe care ştiam că pot pune stăpânire. Şi această ameţeală o numeam dragoste. Şi mi se părea că aş muri de sete dacă n-aş obţine-o.

Dar iat-o pe terasa mea, captivă delicată, prinsă în zborul ei. Şi eu, bărbat, eu, războinic învingător, ţinând în sfârşit răsplata luptei mele. Şi deodată, în faţa ei, nemaiştiind ce să fac.

"Porumbiţa mea, îi spuneam, turturica mea, gazela mea cu picioare lungi", căci în cuvintele pe care le inventam încercam s-o cuprind pe ea, de necuprins! Topindu-se aidoma zăpezii. Căci nu era nimic darul pe care-l aşteptam.

Şi strigam: "Unde eşti?". Căci nu o întâlneam nicăieri. Iar eu, singur în cumplitul meu pustiu, o priveam, dezbrăcată, dormind. M-am înşelat asupra prăzii, m-am înşelat în goana mea. Fugea atât de repede şi am oprit-o pentru a o face a mea. Şi, odată prinsă, nu mai există. Mi-am înţeles greşeala. Fusesem nebun ca acela care şi-a umplut ulciorul şi l-a închis în dulap, fiindcă-i plăcea cântecul fântânii.

Dar dacă nu te ating, te construiesc ca pe un templu. Şi te înalţ în lumină. Şi tăcerea ta închide în ea câmpiile. Iar eu te iubesc dincolo de mine sau de tine. Şi inventez imnuri pentru a-ţi celebra imperiul. Şi ochii ţi se închid, pleoape ale lumii.

Şi te ţin obosită, în braţele mele. Nu eşti decât o treaptă în drumul meu spre eternitate. Eşti făcută pentru a fi arsă, consumată, dar nu pentru a te reţine…"

Fragment din "Citadela" - Antoine de Saint-Exupéry

Jorge Luis Borges' 117th birthday today

"So plant your own garden and decorate your own soul, instead of waiting for someone to bring you flowers..."

I am dirty, Milena, infinitely dirty...

I am dirty, Milena, infinitely dirty, this is why I scream so much about purity.

— Franz Kafka, Letters to Milena

Haruki Murakami - Norwegian Wood

I want the two of us to begin everything from the beginning.

— Haruki Murakami, Norwegian Wood

Photo by Nina Leen, 1944.

And all I loved, I loved alone.

Hermann Hesse - Lupul de stepă

"După ce sunt o vreme ocolit de plăceri sau de dureri, după ce respir aerul de suportabilă, fadă indiferenţă a aşa-ziselor zile bune, în sufletul meu de copil se iscă vântul suferinţei şi al nenorocirii, astfel încât azvârl zeului zgomotos al împăcării, în faţa-i copleşită de împăcare, ruginita liră a recunoştinţei mele, preferând să simt arzând în mine mai degrabă o durere diabolică, decât această convenabilă temperatură a camerei. Atunci mă apucă dorul sălbatic de sentimente puternice, de senzaţii, furia faţă de o asemenea viaţă incoloră, plată, normată şi sterilizată, şi un chef nebun de a distruge ceva, eventual un magazin universal sau o catedrală, sau pe mine însumi, de a săvârşi nişte tâmpenii temerare, de a smulge perucile câtorva dintre idolii venerabili, de a procurara unor elevi cuprinşi de dorul de ducă râvnitele bilete de tren până la Hamburg, de a seduce o fată sau de a le suci gâtul câtorva reprezentanţi ai ordinii burgheze pe mapamond. Căci ceea ce uram, dispreţuiam şi blestemam eu mai mult şi mai presus de toate erau: împăcarea, sănătatea şi tihna, optimismul cocoloşit al cetăţeanului oarecare, ordinea obtuză, prosperă a mediocrităţii, a tot ceea ce era normal, a căii de mijloc."

Hermann Hesse - Lupul de stepă

A fost odată ca nici o altă dată - Jorge Luis Borges

 Jorge Luis Borges și Adolfo Bioy Casares (Bueonos Aires, 27 noiembrie 1985)

“Cred că prietenia este faptul esențial al vieții. Prietenia, așa cum mi-a spus Adolfo Bioy Casares, are acest avantaj asupra dragostei: nu are nevoie de nici o dovadă. 

Poate că adevăratul destin, adevărata datorie a dragostei este să devină prietenie.”

A fost odată ca nici o altă dată - Jorge Luis Borges (24 august 1899 - 14 iunie 1986).

Facerea de bine e vânatul şi prada oamenilor buni...

Facerea de bine e vânatul şi prada oamenilor buni,
Un om bun caută în lume durerea să o lecuiască.
Acolo unde-i suferinţă, negreşit se va afla şi leacul,
Acolo unde-i sărăcie, negreşit va veni şi alinarea,
Nu căuta apă, doar arată că ţi-e sete
Şi apa va ţâşni pretutindeni în jurul tău.
Fie s-auzi cuvintele: "Domnul le dă de băut"
Fii însetat! Domnul ştie de ce ai trebuinţă.
Cauţi apa îndurării? Nu-ţi ascunde amărăciunea,
Şi te vei îmbăta cu milostenia licoare.
În cele din urmă, îndurarea cheamă după sine îndurarea.
De aceea, fiule, îndurător să te vădeşti cu toţi!
De nu poţi călători singur până la Ka΄ba,
Înfăţişează-i Alinătorului întreaga-ţi neputinţă.
Plânsul şi suspinele sunt un mijloc sigur,
Iar Atotputernicul este o doică pricepută.
Mama şi doica îşi văd de treburile lor,
Până ce odorul se-apucă să scâncească.
Şi în tine sădit-a Domnul nevoi de copilandru;
Când pruncii-încep să plângă, li se aduce lapte;
Şi Domnul zis-a: "Strigă-mă"; nu te sfii să plângi,
Şi laptele iubirii ce Ţi-o poartă va izbucni în valuri.

Rumi

Photo Gallery: Shadows in Silence

Photo of the Day: London. 1945.

“There are causes worth dying for, but none worth killing for.”
― Albert Camus
© Toni Frissell. London. 1945.

The Divine Comedy

Midway along the journey of our life 

I woke to find myself in a dark wood, 
for I had wandered off from the straight path.

Dante, The Divine Comedy

Edgar Allan Poe

"I was never really insane except upon occasions when my heart was touched." Edgar Allan Poe

In the midst of winter, I found there was, within me, an invincible summer.

"My dear,

In the midst of hate, I found there was, within me, an invincible love.

In the midst of tears, I found there was, within me, an invincible smile.
In the midst of chaos, I found there was, within me, an invincible calm.
I realized, through it all, that…
In the midst of winter, I found there was, within me, an invincible summer.
And that makes me happy. For it says that no matter how hard the world pushes against me, within me, there’s something stronger – something better, pushing right back."

Albert Camus - The Stranger

Antoine de Saint-Exupéry - The Little Prince

“All grown-ups were children first. (But few remember it).” 
― Antoine de Saint-Exupéry, The Little Prince

Soarele de astăzi poartă urma îndrăgostiților.

Soarele de astăzi poartă urma îndrăgostiților.

"Cu cât ești mai departe de mine, cu atât devii o parte mai mare din mine. Uneori, nici eu nu mai înțeleg unde începi tu și unde încep eu." – Șișkin

Nicolae Labiș, "buzduganul" generației șaizeciste

Astăzi se împlinesc 78 de ani de la nașterea poetului sucevean Nicolae Labiș, supranumit "buzduganul" generației șaizeciste de către criticul literar Eugen Simion.

Bucovina

"Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarnă-n goană trece
În caleşti de vijelii -

Se turtesc de gemul rece

Nasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,

A fum cald şi amărui

Zgreapţănă la uşă-un câine

Să-şi primească partea lui…

Tata iese să mai pună

Apă şi nutreţ la vacă;

Vine nins c-un fel de brumă

Şi-n mustăţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfăşoară

Basme pline de urgie,

Basme care te-nfioară

Despre vremuri de-odinioară,

Vremi ce-n veci n-au să mai fie."

Nicolae Labiș – Iarna