Nicolae Labiş - Fior, Confesiuni (1958)

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă-noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă - acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne,
Inima-şi bate ecoul de zări.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh coborât din poveşti,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine ?

Nicolae Labiş - Fior [„Lupta cu inerţia – Confesiuni“, 1958]

Nicolae Labiș, "buzduganul" generației șaizeciste

Astăzi se împlinesc 78 de ani de la nașterea poetului sucevean Nicolae Labiș, supranumit "buzduganul" generației șaizeciste de către criticul literar Eugen Simion.

Bucovina

"Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarnă-n goană trece
În caleşti de vijelii -

Se turtesc de gemul rece

Nasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,

A fum cald şi amărui

Zgreapţănă la uşă-un câine

Să-şi primească partea lui…

Tata iese să mai pună

Apă şi nutreţ la vacă;

Vine nins c-un fel de brumă

Şi-n mustăţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfăşoară

Basme pline de urgie,

Basme care te-nfioară

Despre vremuri de-odinioară,

Vremi ce-n veci n-au să mai fie."

Nicolae Labiș – Iarna