20 octombrie 2016

Ion Minulescu - Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... 
Dar fiindcă azi mi te dai toată, 
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta, 
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint, 
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, 
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate, 
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată, 
Bate miezul nopţii... 
E ora când amanţii, -alt'dată, 
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată... 
Deci vino, 
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul, 
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... 
Dar fiindcă azi mi te dai toată. 
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări, 
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii, 
Ci tot ce n-ai spus nimănui. 
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit, 
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher, 
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel, 
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel, 
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri. 
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu