Privesc în urma mea şi-o lacrimă se scurge
Precum bătaia apei ce ne-ncetat mai curge
Mi-e dor de locul unde, copil eu am crescut
Căci repede şi-n grabă toţi anii au trecut…
Mi-e atât de dor de câmpul, adesea înflorit
De-acel tărâm pe veci, în suflet cuibărit
Din anotimpuri vii îmi amintesc pridvorul
Unde a mea mămică… îşi alinta odorul…
Printre salcâmii-nalţi, pe tata îl zăresc
Şi-n inimă suspine în valuri năpădesc
Mi-e dor de locul unde natura îmi cânta
Când mii sudori pe frunte azurul le picta…
Când seara-şi împresoară fantasma ruginie
Nutreşte-n mine dorul ce vântul lin l-adie
Din mine se-nfiripă al regăsirii glas
Căci amintirea dulce e tot ce mi-a rămas…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu