31 octombrie 2009
29 octombrie 2009
26 octombrie 2009
Am decupat crâmpei din mine
Am decupat un colţ de stea
În păr, mămico, să-ţi aşez
Şi-un trandafir de catifea
Pe chipul palid să-l brodez
În zori de zi un strop de rouă
Din depărtări, eu am cules
Căci viaţa ce ne-ai dat-o nouă
E har din darul cel ales
Îmi amintesc... eram copilă
Şi tu-mi vegheai întâiul pas
Acum zâmbesc, întorc o filă
Din amintiri ce-au mai rămas
Mi-e dor de mâinile-amândouă
Ce blând pe creştet m-au atins
E frig afară şi iar plouă
Când nostalgia m-a cuprins
Am decupat crâmpei din mine
În suflet, mamă, să-ţi zidesc
Clădind din trudă şi suspine
Punte, să spun: "Îţi multumesc!"
25 octombrie 2009
Scumpe amintiri...
Thomas Cole ~The Voyage of Life - Childhood~ (1842)
Izvorul curge neoprit
Când clipele se trec uşor
Rămâne timpul răstignit
Şi uit apoi că toate mor…
Îmi amintesc de locul unde
Noi, ţâncii vremii ne-adunam
Simt cum în inimă pătrunde
Minunea scumpă ce trăiam
Striveam pe buze stropi de rouă
Sorbiţi din ramele florale
Acum e frig şi iarăşi plouă
Apuse-s brumele în cristale
Purtam în suflet locul sfânt
Ce zi de zi curtreieram
Acel palat, pe-acel pământ
Cu toată fiinţa colindam
Curtam potecile cu-ardoare
Şi zorii ne erau privirea
Când desenam timidul soare
Căci jocul ne era iubirea
De-a v-aţi ascunselea-ncepea
Ecoul său îmi dă fiori
Când plasa nopţii ne veghea
Dansam cu ploaia printre nori
Zburdam sub cerul purpuriu
De jar păreau bujorii
Şi cu un zâmbet auriu
În poale culegeam cocorii
Furam un fir de toporaş
Din înfloritele câmpii
Ca darul mamei cel gingaş
Să nască sfinte poezii…
Apoi în fugă ne-ndreptam
Spre casă, trişti că a trecut
Sub clar de Lună mai speram
Că mâine-i iar un început…
Al nostru glas, demult apus
Se contopeşte cu-asfinţitul
Acest omagiu ce-am adus
Nu regăseşte răsăritul…
Timp
Am revăzut cu ardoare plaiurile de unde am pornit întâii paşi... iarba de pe dealurile unde ne intâlneam şi povesteam... a ţâşnit din mine o simpatie inexplicabilă faţă de ţăranii ce-şi purtau găleţile pline cu apă la izvorul cristalin…
Mi-e dor…
Mi-e dor...
Privesc în urma mea şi-o lacrimă se scurge
Precum bătaia apei ce ne-ncetat mai curge
Mi-e dor de locul unde, copil eu am crescut
Căci repede şi-n grabă toţi anii au trecut…
Mi-e atât de dor de câmpul, adesea înflorit
De-acel tărâm pe veci, în suflet cuibărit
Din anotimpuri vii îmi amintesc pridvorul
Unde a mea mămică… îşi alinta odorul…
Printre salcâmii-nalţi, pe tata îl zăresc
Şi-n inimă suspine în valuri năpădesc
Mi-e dor de locul unde natura îmi cânta
Când mii sudori pe frunte azurul le picta…
Când seara-şi împresoară fantasma ruginie
Nutreşte-n mine dorul ce vântul lin l-adie
Din mine se-nfiripă al regăsirii glas
Căci amintirea dulce e tot ce mi-a rămas…
24 octombrie 2009
Leaganul...
"Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fara sa-nteleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plîng deasupra leagănului meu."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)