Sonata Kreutzer

De cum deschizi „Sonata Kreutzer”, ai ajuns în vagonul îmbâcsit în care călătoreşte Pozdnâşev de la Moscova. Eşti martorul liniştii ce domneşte în vagon la început, apoi discuţiile sunt din ce în ce mai se aprinse. În cea de-a doua zi de călătorie cu trenul, personajele din „Sonata Kreutzer” au discuţii interesnate despre subiecte încă actuale. Poţi să-ţi faci o imagine despre locul femeii în societate, despre menirea ei în concepţia unora, despre cum văd uneori bărbaţii lupta femeilor pentru egalitatea în drepturi. Eşti ameţit şi hăbăuc de la ceaiul amar negru, prea concentrat, pe care îl beau personajele şi rămâi năuc la observaţia că tinerele fete sunt încurajate de mame să se arunce în braţele destrăbălaţilor şcoliţi şi cu bani. Îşi ciuleşti urechile la părerile lor despre castitate, căsătorie, egalitate între sexe. Ascultându-i pe toţi, ai în faţă părerea întregii societăţi despre femeie. Multe idei sunt vehiculate şi azi.

"În ziua de azi, însă, nici nu s-ar putea să fie altfel. De,

prea e lumea învăţată ! Asta e, fac prostii din pricina învăţăturii... Înainte

vreme, lumea nu se gândea la asemenea lucruri, zise bătrânul pe un ton

convingător, numai acuma a venit moda asta. Nici una, nici două o auzi pe

dumneaei spunând : „Te las şi plec”. Până şi la mujici a prins moda asta. Ia să

nu-i fi dat nas dintru începutul începutului, ci s-o fi muştruluit cum scrie la

carte, să vezi cum ar fi stat cu el. Femeia trebuie s-o ţii în frâu din capul

locului. Să nu-i dai femeii frâu liber în casă, cum nu laşi calul slobod pe

drumul mare... neamul muieresc trebuie să-l ţii din scurt la vreme, altfel se

duce totul de râpă...”

„Lipsa de drepturi a femeii nu stă în faptul că ea nu poate vota, sau nu poate

deţine funcţia de judecător — aceste îndeletniciri nu-ţi dau nici un fel de

drepturi; a avea drepturi înseamnă pentru femeie să fie egala bărbatului în

relaţiile sexuale, înseamnă să poată accepta sau respinge după voia ei

solicitarea bărbatului, să-şi aleagă bărbatul după dorinţa ei şi nu să fie

aleasă. Susţineţi că aşa ceva este oribil. Bine. Atunci nici bărbatul să nu se

bucure de aceste drepturi. În momentul de faţă însă femeia este lipsită de

dreptul acordat bărbatului. Şi iată, ca să se răzbune de acest drept, ea

acţionează asupra simţurilor bărbatului şi prin simţuri îl supune în aşa fel,

încât alegerea lui nu mai este formală şi în realitate ea este aceea care alege.

Or, însuşindu-şi acest mijloc, femeia abuzează de el şi dobândeşte o putere

înspăimântătoare asupra oamenilor…. Astăzi, bărbaţii susţin că stimează femeia.

Unii îi cedează locul, îi ridică batista; alţii îi recunosc dreptul de a ocupa

orice funcţie, de a participa la cârmuire etc. Toate astea se fac, totuşi femeia

este privită ca şi odinioară. Ea a rămas un instrument de desfătare. Trupul ei

este un mijloc de plăcere. Şi ea ştie lucrul acesta. E aidoma sclaviei.”

Se face întuneric în vagon, e aprinsă doar o lumânare, şi curge povestea lui Pozdnâşev, cel care şi-a ucis soţia din gelozie. Afli cum s-au cunoscut, cum a fost ameţit de produsele caselor de modă şi de plimbarea cu barca. Pozdnâşev îşi prezintă părerea lui despre necesitatea castităţii şi povara pe care i-au adus-o copii. Te surprind gândurile lui despre vinovăţia ştiinţei. E adevărat că şi azi ştiinţa are oponenţi. Motivele sunt numeroase: poluare, deşertificare, lipsă de respect faţă de ce e viu, jocul de-a Dumnezeu. Realizezi că descoperirile ştiinţifice au avut dintotdeauna detractori şi suporteri. Uneori se explică tot răul din lume prin intervenţia ştiinţei. Pozdnîşev critică medicii şi-i face vinovaţi de favorizarea desfrâului „ordonat, îngrijit”, de faptul că sunt în cârdăşie cu guvernul şi veghează asupra caselor de toleranţă pentru sănătatea liceenilor şi apoi au un aer de superioritate când tratează sifilisul. De asemenea critică noile mode în alimentaţie, îngrijirea copiilor şi prevenirea bolilor.

„..cunosc zeci de cazuri — şi trebuie să fie nenumărate — în

care ba au omorât copilul în pântecele mamei, sub pretextul că mama nu poate

naşte, deşi după aceea mama a născut foarte bine, ba au omorât mama prin cine

ştie ce intervenţiii chirurgicale. Căci nimeni nu ţine socoteala acestor

omoruri, cum nu s-a ţinut socoteala asasinatelor săvârşite de Inchiziţie în

credinţa că ele se săvârşesc spre binele omenirii. Nenumărate sunt crimele

făptuite de doctori. Dar toate aceste crime nu înseamnă nimic în comparaţie cu

fermentul materialist de descompunere morală pe care ei îl introduc în viaţă,

îndeosebi prin intermediul femeilor.. .Nu mai spun că dacă ar fi să urmăm

indicaţiile ce ne dau, atunci din cauza pericolului de infecţie care

sălăşluieşte peste tot şi în toate cele, oamenii n-ar trebui să tindă spre

unire, ci spre izolare: după teoria lor, oamenii ar trebui să trăiască izolaţi

unul de altul şi să nu mai scoată din gură gargara cu acid fenic (de altfel s-a

descoperit că nici ea nu face două parale). Dar nici asta n-ar fi nimic. Otrava

cea mai cumplită rezidă în desfrânarea oamenilor şi îndeosebi-a femeilor…Eşti

obligat să ceri avizul medicilor, dumnealor îţi prescriu leacuri de treizeci şi

cinci de copeici de la spiţerie, iar tu le iei. Te vei simţi şi mai rău, si

atunci iarăşi chemi doctorii şi iarăşi iei leacuri. Straşnică afacere ! Fără să

mai vorbesc de boli şi de faptul cum trebuie tratate, de educaţia, de creşterea

copiilor, ea auzea peste tot şi citea sisteme infinit de variate şi care se

schimbau mereu. Alimentarea se face aşa şi pe dincolo: nu, nu aşa, ci

altminteri, uite aşa şi pe dincoace; în fiecare săptămână aflam şi mai cu seamă

ea afla noi reguli despre felul în care copiii trebuie îmbrăcaţi, scăldaţi şi

culcaţi, cum trebuie plimbaţi şi scoşi la aer, ce să li se dea de băut. Ca şi

cum copiii ar fi început să vină pe lume abia de ieri. Iar dacă nu a hrănit, nu

a îmbăiat copilul cum scrie la carte sau n-a făcut-o la timpul indicat şi

micuţul s-a îmbolnăvit, însemnă că ea era vinovată, fiindcă n-a făcut ceea ce

trebuia să facă.”

Îţi răsună în urechi acordurile pianului şi ale viorii de la repetiţiile celor doi adulterini. Ţi se face dor să asculţi Sonata Kreutzer; îţi aminteşti că n-ai mai ascultat-o de mult. Dar nu-ţi vine să crezi cum judecă unii sentimentele transmise de muzică şi auzi sunetele ciudate pe care le scotea Truhacevski după ce cânta:

„… Bunăoară chiar această Sonată Kreutzer, primul presto. Se

cuvine oare ca acest presto să fie cântat într-un salon, între nişte doamne

îmbrăcate în rochii decoltate ? Adică, îl asculţi şi aplauzi, apoi mănânci

îngheţată şi trăncăneşti ultimele cancanuri. Aceste bucăţi n-ar trebui cântate

decât în anumite împrejurări importante, deosebite, şi numai atunci când urmează

să se săvârşească anumite acţiuni importante, corespunzătoare acestei muzici….

Cel puţin asupra mea, bucata aceasta a avut o înrâurire cumplită; aveam impresia

că am descoperit simţăminte cu totul noi, posibilităţi noi, care îmi fuseseră cu

desăvârşire necunoscute până atunci…Nu puteam să-mi dau seama ce anume era acel

nu ştiu ce nou pe care-l aflasem, dar mă bucura conştiinţa acestei noi stări de

spirit. Aceleaşi figuri, printre care şi soţia mea, şi el, mi-au apărut într-o

lumină cu totul nouă. După acest presto au interpretat andante, admirabil, dar

comun, nicidecum nou, cu variaţiunile lui banale şi, în sfârşit, finalul foarte

slab.”

Te cutremuri când afli ce zace uneori în mintea unor oameni, te miri cum încearcă să explice tot răul la care au fost părtaşi făcându-i pe alţii răspunzători. Realizezi că Tolstoi e primul scriitor care critică atât de dur căsătoria, că îşi prezintă o reţea de sentimente ce te pot cuprinde când iubeşti: de la extaz şi desfătare, amor carnal şi gelozie ce te macină, până la ură şi nepăsare şi ce-i mai rău, la dorinţa de a o face pe persoana iubită să dispară. Termini cartea fără răsuflare şi te întrebi cine eşti, cum trăieşti şi cum iubeşti, cum gelozeşti dar şi ce este iubirea, gelozia, căsătoria, adulterul, grija maternă, trădarea, iertarea sau justiţia. Te bucurică ai ajuns la destinaţie, îţi iei rămas bun de la Pozdnâşev şi cobori din tren mulţumindu-i lui Tolstoi pentru seria de trăiri şi sentimente pe care ţi-a creat-o.

SURSA