My Poetry


Mi-e dor… 

Privesc în urma mea şi-o lacrimă se scurge
Precum bătaia apei ce ne-ncetat mai curge
Mi-e dor de locul unde, copil eu am crescut
Căci repede şi-n grabă toţi anii au trecut…

Mi-e atât de dor de câmpul, adesea înflorit
De-acel tărâm pe veci, în suflet cuibărit
Din anotimpuri vii îmi amintesc pridvorul
Unde a mea mămică… îşi alinta odorul…

Printre salcâmii-nalţi, pe tata îl zăresc
Şi-n inimă suspine în valuri năpădesc
Mi-e dor de locul unde natura îmi cânta
Când mii sudori pe frunte azurul le picta…

Când seara-şi împresoară fantasma ruginie
Nutreşte-n mine dorul ce vântul lin l-adie
Din mine se-nfiripă al regăsirii glas
Căci amintirea dulce e tot ce mi-a rămas…

*
Am decupat crâmpei din mine

Am decupat un colţ de stea
În păr, mămico, să-ţi aşez
Şi-un trandafir de catifea
Pe chipul palid să-l brodez

În zori de zi un strop de rouă
Din depărtări, eu am cules
Căci viaţa ce ne-ai dat-o nouă
E har din darul cel ales

Îmi amintesc… eram copilă
Şi tu-mi vegheai întâiul pas
Acum zâmbesc, întorc o filă
Din amintiri ce-au mai rămas

Mi-e dor de mâinile-amândouă
Ce blând pe creştet m-au atins
E frig afară şi iar plouă
Când nostalgia m-a cuprins

Am decupat crâmpei din mine
În suflet, mamă, să-ţi zidesc
Clădind din trudă şi suspine
Punte, să spun:"Îţi multumesc!"

*
Recviem (în memoria tatălui meu drag)

Mi-am rătăcit sufletul
căutându-te…
scotocind văile
încercând să măsor marea
prin fiecare lacrimă
de durere…
dar nu te-am găsit, tată…
în străfundurile apei
pe culmile munţilor
căci tu existai în mine
prin mine…
în fiecare celulă a trupului meu
zvâcnind din sângele tău…
… prin umilele-mi vene…

*
În toate eşti, prin totul treci

Adie vântul prin poteci
Şi iarba cată ca să-nvie
În toate eşti, prin totul treci
Când sorb timid roua târzie…

Din umbra ce iar mă zideşte
Se nasc tăceri în văi pustii
De aprig sângele-mi zvâcneşte
Prin vene curg arzând făclii…

De n-oi veni, m-oi scutura
Pudrând fantasme pe-un covor
Aievea gându-ţi voi purta
Cânta-voi cu natura-n cor…

*
Sunt…

Sunt viu
Şi-n loc de lut
Cu timpul mă îmbrac
În calea morţii mă supun
Şi tac!

*
Noi dintr-o fiinţă zămislim

Din delicate adieri
Mă-ngâni cu fulgi de rouă
Ce au născut atâtea veri
Şi sufletele amândouă

Cu visul tău mă împresori
Căci dintr-o fiinţă zămislim
Şi-n vraja nopţii mă-nfăşori
Ca-n palme timpul să oprim

Am fost prea mandră să te caut
Prea rece să te pot uita
Căci universul meu eşti tu
În tine zace fiinţa mea…

*
O, tată

De ce tăcerea ta mă doare
Şi vălul nopţii e pustiu,
De ce lumina nu tresare
Când printre îngeri eu te ştiu ?

De ce nu vii să colindăm
Tărâmul verde ce-ai lăsat,
De ce n-apari să adunăm
Prin rouă, roade pe-nserat ?

Natura cântă celor duşi
Le ţese chipul din ruine
Şi pomii au căzut răpuşi
O, tată,  le e dor de tine !

*
Nu-ţi las…

Nu-ţi las în dar decât tăcerea
Ce-n veci iubirea-mi va rosti
Căci preţul jertfei e durerea
Ce-n astă lume o vei şti…

Nu-ţi las în dar decât fiorul
Ce fiinţa-ntreagă mi-o străbate
Să fie oare… dulce dorul,
Când într-o inimă se zbate ?

*
Rătăcire

Din poala nopţii poposesc
Prin codrul regăsirii,
Ca printre ramuri să clădesc
Un far spre calea fericirii

Mi-s ochii răstigniţi în zări
În mine naşte neputinţa
Ce se destramă-n mii cărări
Când însetată-mi e dorinţa

Sunt doar un suflet istovit
Mi-e trupul sfâşiat de ploi
Căci vântul suflă rătăcit
Râvnind la drumul dintre noi

Nu cer abisului să-mi fie
Tărâm etern pentru-a domni
Şi nici oceanului să ştie
Că-n lut iubirea va sfârşi

Trăiesc din visul ce ne leagă
Prin roua timpului stingher
Ce-n veci tăcerea o dezleagă
Spre crinul morţii, efemer…

*
În tine-mi este fiinţa toată

Tu ai menirea să-mi zideşti
În cale, pururi simfonii,
Cu-o mângâiere mă sădeşti
Printre frânturi de frenezii

În tine-mi este fiinţa toată
Cu tine pasu-mi este viu
E tot ce ştiu de astă dată
Şi tot ce-n veci aş vrea să stiu

Prin tine viaţa-mi înnoiesc
Şi suflu-mi furi într-un sărut
Ce pot în schimb să-ti dăruiesc
Când graiul mi-e atât de mut ?

*
Striveşte-n palme  răsăritul

Striveşte-n palme răsăritul
Ca-n prima zi, să se despice,
Căci prin iubire, asfinţitul
A cutezat să se ridice…

Ne curge focul printre vene
Fiorul clipei ne-a aprins
Îmi esti pecetea de pe gene
Ce timpul rece a cuprins…

Croieşte-mi calea cea de sus
Când luna caută să-nvie
Sărută boarea ce-a apus
Ca umbra ei să ne imbie…

*
Ţie…

În clipa-n care vei săpa
Cuvinte grele, să-mi rosteşti…
Voi fi pierit pe prima stea
Din negrii spini ce mi-i sădeşti…

*
Văzut-ai o minune… (Pastel)

Văzut-ai o minune
Plutindă prin şuvoaie
Căci soarele apune
Prin picurii de ploaie

Un pescaruş aleargă
Pictat în curcubee
Negreaţa să o şteargă
Purtat de-o alizee

Tăcerea ne e glasul
Curmat peste câmpie
Sfinţit ne este pasul
Răpus de raza vie

Doar vantu-adie-n zare
Privighetoarea cântă
Când macii dau culoare
Şi miriştea ne-ncântă…

*
Pe vechea mea alee

E plin de viaţă parcul
Abundă a răcoare,
Se scutură copacul
Când trece-o zburătoare

Privesc cum totul naşte
Pe vechea mea alee,
Când soarele inundă
Azuru-n curcubee

Cu pleoapele-aurii
Par florile regine,
Şi adieri zglobii
Le-mprăştie divine

E plin de cântec ceasul
Ce seceră secunde
Natura-şi suflă glasul
Peste a ploii unde…

*
Pictând eternitatea

Se-nchide zarea-n curcubee,
Se-adună viaţa prin zăvoaie,
Din sunet molcom pe alee,
Respiră picurii de ploaie

Răsună-n serenade valuri,
Purtate de-al nopţii cleştar,
O voce-ngână madrigaluri,
Născând în noi mărgăritar

Sub ochii tainici, arămii
Se scurg trăirile mioape
Tu eşti parfum din frenezii
Şi raza vie de pe pleoape

Iubirea-mi vrea să te zidească,
Vibrând spre tainicul zenit,
Ţinutul stă să-nmărmurească,
Sub pleoapa nopţii, ostenit

Pierdută sunt în ăst’ ungher
Şi lin mă-ngână al serii glas,
Sub cerul negru… efemer
Doar tu, iubite, mi-ai rămas…

*
De ce… ?

De ce sunt clipele hotare
Iubirii noastre-n depărtări
De ce-mi sunt orele amare
Şi drumul risipit în zări ?

De ce-s răpusă de suspine
Şi-un secol rece ne desparte
De ce distanţa pan’ la tine
E strop din serile deşarte ?

De ce mi-s ochii-nlăcrimaţi
Şi inima de dor îmi plânge
Când zorii curg îndureraţi
Peste tăcerea ce mă strânge ?

*
Scumpe amintiri…

Izvorul curge neoprit
Când clipele se trec uşor
Rămâne timpul răstignit
Şi uit apoi că toate mor…

Îmi amintesc de locul unde
Noi, ţâncii vremii ne-adunam
Simt cum în inimă pătrunde
Minunea scumpă ce trăiam

Striveam pe buze stropi de rouă
Sorbiţi din ramele florale
Acum e frig şi iarăşi plouă
Apuse-s brumele în cristale

Purtam în suflet locul sfânt
Ce zi de zi curtreieram
Acel palat, pe-acel pământ
Cu toată fiinţa colindam

Curtam potecile cu-ardoare
Şi zorii ne erau privirea
Când desenam timidul soare
Căci jocul ne era iubirea

De-a v-aţi ascunselea-ncepea
Ecoul său îmi dă fiori
Când plasa nopţii ne veghea
Dansam cu ploaia printre nori

Zburdam sub cerul purpuriu
De jar păreau bujorii
Şi cu un zâmbet auriu
În poale culegeam cocorii

Furam un fir de toporaş
Din înfloritele câmpii
Ca darul mamei cel gingaş
Să nască sfinte poezii…

Apoi în fugă ne-ndreptam
Spre casă, trişti că a trecut
Sub clar de Lună mai speram
Că mâine-i iar un început…

Al nostru glas, demult apus
Se contopeşte cu-asfinţitul
Acest omagiu ce-am adus
Nu regăseşte răsăritul…

*
Reveria inocenţei

Înveșmântat în port de duh
Din miezul florilor de tei
Apari aievea din văzduh
Ca visul dulce să mi-l iei

Ţi-e pasu-nrourat de crini
Umbra ţesută-n curcubee
Răsari himeric printer spini
Săltând lumina pe alee

Te furişezi prin nopţi ţesute
Pe geana-nchisă te prelingi
Ca-n unda apei ne-ncepute
Frânturi de roze să atingi

Cu glas nebun mă cheamă
În maci să mă despici
Căci fiinţa-mi se destramă
Zadarnic te ridici …

El: Aş vrea să fiu un fulg de nea
Să mă preschimb în ploaie
Să mă topesc pe gura ta
Curgând pe trup şiroaie

Ea: Odor al meu, demult trimis
Obrazul rece mi-ai spălat
Când flama sorţii, în abis
Dorinţa-mi oarbă-a cufundat

El: Aş vrea să fiu un bob de rouă
Pe buze-ncet să mă topesc
Şi între mâinile-amândouă
O veşnicie să trăiesc

Ea: Aş vrea să fiu o frenezie
Pe chipul tău culeasă
Şi dintr-un pas în veşnicie
Să fiu eu cea aleasă

El: Aş vrea să fiu un fluturaş
Să mă-mpletesc în părul tău
Aş vrea să-ti cânt ca un cosaş
Departe de tot ce e rău

Ea: Aş vrea să fiu un pescaruş
Să îţi şoptesc iubirea
Acolo sus, pe-acel urcuş
Îmi este împlinirea

Ea: O, strop de vin neprihănit
Cu valul tău mă spală
Că drumul morţii mi-e croit
Şi viaţa-mi este goala

Ea: De ce n-apari, iubite ?
Căci numai una sunt
Mi-s căile finite
Şi dorul arde crunt

El: De-aş fi acestea ne-ncetat
Eu sunt doar unul dintr-o mie
Oricât de mult aş fi sperat
Ne despărţea o veşnicie

Ea: Voiam să fiu o amintire
Purtată de-al tău gând
Să fiu a ta în nemurire
Dar fiinţa mi-i pământ

*
Azi voi picta azurul

Azi voi picta azurul
În mii culori zglobii,
Voi zămisli conturul
Din licări argintii.

Voi desena decorul,
Natura ce-l încântă,
Cum curge lin izvorul
Când păsările cântă.

În linişte-oi străbate
Zăvoiul printre vise,
Unde-n singurătate
Voi ţese cele scrise.

Şi voi dansa în mare,
Pe diafanul munte,
De voi pluti în zare,
Apusu-mi va fi punte.

Azi voi croi fundaluri
Cu picuri de magie,
Eterne madrigaluri
Ţesute-n poezie…

*
Cerşetor de veşnicie

De ce îmi este dat, cu dor să te iubesc
Când steaua nemuririi izvorândă din tine
Îşi adapă sclipirea din oceanul cel lumesc
În sterlicii de crini ce mă hrănesc din ruine ?

De ce îmi este dat, să mă topesc într-un sărut
Când lacrimi de lumină pe gene-mi se preling
De ce să sorb din clipa de veci, uitată în trecut
Când piscul veşniciei nu mi-e sortit sa îl ating ?

*
Să fiu eu oare ?

Voi face totuşi o-ncercare
Deşi cuvinte nu găseşti
E doar o simplă întrebare
De ce tu oare mă iubeşti ?

De ce lumina-ţi se destramă
În mii de fire… părticele
De ce-mi apari, o, dulce flamă
De dor arzândă printre stele ?

De ce tăcerea-mi este frântă
Când să-ţi şoptesc abia mai pot
Să fiu eu lira ce te-ncântă
Să-ţi fiu în toate şi în tot ?

Dar toate-s doar din a mea vină
Căci tu eşti visul ce-l trăiesc
Când sufletu-ţi plin de lumină
Să cânte oare: “Te iubesc ?”

*
Te regăsesc în mine, tată !

Pe obraji-mi amorţiţi de ceară
Se scurg arzânde lacrimi reci
Nu mai e clipa de-odinioară
Şi tu pe-aici ca să tot treci.

Pe pleoapa-mi arsă te aşezi
Când vântul sună-n valuri seci
Cu suflul tainic să-mi veghezi
A ta lumină-i clipă-n veci.

E casa goală far’de tine
Când în pustiu se sfarmă stele
Oare-i tăcerea ce te ţine
Sclipind aievea printre ele ?

Visu-mi se zbate în durere
Şi mii de lacrimi iarăşi mor
Nu mi-e a sufletului vrere
Să frâng din nimbii care dor

“De ce ţi-s ochii-atât de trişti ?”
Zăcând plutesc printre suspine
“Căci doar în inimă-mi exişti
Te regăsesc în mine… !”

*
Ne-om aminti…

Ne-om aminti cândva, alene
Căci stropi de rouă culegeam
Arzând pe buze şi pe gene
Când stele ne vegheau la geam

Ne-om aminti de crinii albi
Născuţi din purpura bineţii
Sorbind licori de nouri dalbi
Pe trena dulce-a dimineţii

Ne-om aminti atunci de miere
În seri pustii, nevinovate
Ne-om pierde iar în glas ce piere
Din vagi ecouri, ne-ntinate

De toate-om fi uitat atunci
Şi Luna-n stihuri va suna
Vom fi mărgele printre stânci
Când soare roş ne va-aduna.

*
Te iubesc, rază de lumină ! (Acrostih)

T ăcut, apari când taina nopţii ne pătrunde
E şti tu oare primul strop din ale şipotului unde ?
^
I nimi ne-or bate ne-ncetat, strivind apusul în tăcere
U nind corole însetaţi, ne pierdem lin fără de vrere
B oarea ce lacom s-a lăsat – peste câmpii, e tot înaltă
E den mi-e clipa ce o sorb când îngeri inima îmi saltă
S i braţul mort să mă învie de mă cuprinzi cu a ta pleoapă
C ălătorind peste pustie când Luna gingaş ne adapă
^
R ătăcitori printre ispite, noi calea dreaptă vom urma
A rzând în flacăra iubirii, eterne gânduri ne-or purta
Z idind iubirea din tăceri, vom naşte lacrimi de smarald
A dânc izvorul mi-e credinţa şi raze ce firav mă scald
^
D e-aş fi un crin sădit de stele, din aura-ţi nevinovată
E u m-aş topi între mărgele pe-a tâmplei trenă ne-ntinată
^
L umini s-or bate în eter, pictând apusul printre şoapte
U itaţi ne-om strange-n asfinţit, din sfinte adieri de noapte
M agnifici astrii vor vibra, cand peste sufletu-mi se-aşează
I risi scălda-vor clipe dulci, ce-adânc în vise ne veghează
N ăscuţi sub raza ce ne cerne peste alaiul de velină
A scundem lin iubirea noastră într-o corolă de lumină…

*
Să curg pe genele-ţi divine

Privirea-ncet mi se desprinde
Noian de gânduri năpădesc
Când Luna-n braţe te cuprinde
Nasc şipote din care cresc

Chemarea ta îmi este nimb
Când şoaptele îmi par suspine
O clipă doar să mă preschimb
Să curg pe genele-ţi divine

De-oi fi cununa rătăcită
Şi clipa arsă de-al tău dor
Să-mi fii secunda stăvilită
Ca pleoapa să-ţi sărut uşor

Privirea-ncet mi se desprinde
O clipă doar de mă preschimb
Când Luna-n braţe te cuprinde
Chemarea ta îmi este nimb…

*
Să fii tu oare ?

Să fii tu oare timp dorit
De-atâtea veacuri răstignite,
Să fii tu flacără-n zenit
Şi domn spre căi nedefinite ?

Să fii tu oare cel ales
De sufletu-mi pustiu ca ceara,
Să fii tu oare fruct cules
Când peste văi se lasă seara ?

Să fii tu oare mângâierea
Ce-n lacrimi caut să se prindă,
Să fii tu oare şi tăcerea
Şi dor strivit să-mi te cuprindă ?

Să fii tu oare nimb din glas
Înveşmântat în purpuriu,
Să fii tu oare al meu pas
Un vis adânc, etern si viu ?

*
Crăiasa nopţilor de aur

Pe-o stea sclipind arzând cu dor
Din stropi de lacrimi tu păşeşti
Fire de aur şi plăpând fior
În scumpa-ţi vrajă le topesti.

Picioru-ţi fraged ca un vreasc
Mereu visează-n depărtare
Şi chipul dulce-n care stele nasc
Priveste-adânc in resemnare.

Din lacul sfânt ce azi te-adapa
Se naşte-alene o poveste
Iar luna gingaş soarele ingroapă
Într-o enigmă ce-ţi zâmbeste.

*
Îmi eşti…

Îmi esti ispitã arzãtoare
Pe-un alb izvor tremurãtor,
O apã vesnic stãtãtoare
Si soaptã dulce de amor.

Îmi esti un demon adorat
Al meu fior ce mã topeste,
Pãmantul rece ce-ai cãlcat
Strãin pe veci nu mai îmi este.

Îmi esti licoare parfumatã
Te beau din lacrimi tremurând,
Si purpura-ti nevinovatã
E dor de ingerul plapând.

Îmi esti odorul de aramã
Când stelele incet te plang,
Îmi esti tãcerea ce ma cheamã
Si mortul ce la brat il strâng…

*
Ultima dorinţă

N-aş vrea să mor abandonată
în braţele tăcerii,
Şoptindu-mi ţipete nebune
pe buzele uitării.

N-aş vrea s-adorm din nou vrăjită
pe aripa visării,
Purtându-mi crucea nimicirii
în haina disperării.

N-aş vrea să pier învolburată
în negura tristeţii,
Curgându-mi lacrimi efemere
pe-obrazul scump al dimineţii…

*
Nu îmi ucide lacrima de dor


Nu îmi ucide lacrima de dor
Cu-al tău magnific chip curat,
Sufocă-mi tainele ce dor
Căci visele mi le-ai furat.

Nu-mi isprăvi in vorbe
Tăcerea-ţi si dorinţa,
Cuprinde-mi doar in şoapte
Iubirea-ţi si credinţa.

Nu mi-e sortit sa mor
În ganduri înnegrite,
Ci doar ajută-mă să zbor
Spre căi nedefinite…

*
Meandrele visării

Din tainicul amurg o rază am furat
Să-ţi lumineze chipul de ceară îngheţat
I-am soptit Lunii lăcaş sfânt să-ţi fie
Când vântul rătăcit înspre apus adie.

Am implorat tăcerea să-ţi fie stea in zări
Din infinitul mut şi glasul surdei mări
Am stors din crini o lacrimă de dor
Căci soarele apune şi-n vis mi-apari uşor…

*
Singurătăţii prizonieră


Singurătăţii prizonieră
Pe pernă gânduri îmi aşez,
Mă tem de-a morţii barieră
Curg lacrimi iar şi mă-ntristez.

În albul zidurilor reci
Cu-al ochilor adânc fior,
Nu vreau să stiu că mâine pleci
Tu tainicul meu trecător…

*
Umbre in eter

Din asfinţitul care plânge,
Pe buze gingaş mi se-aşează,
O rază cu sclipiri de sânge
Ce umbre tainic luminează.

Şi în văzduh se zbate luna,
Când chipul palid se topeşte,
Demult uitată e furtuna
Iar spectrul ei mă linişteste.

Se-nchide cerul în eter,
Uşor renasc dintr-un suspin,
Tăcerea-i glas în care pier
Supusă morţii… mă închin…

*
Regăsire

Am stins candela uitării,
Pleoapa dulce-am adormit,
Aprinzând văpaia mării,
Ochiu-ţi mort şi aţipit.

Am dat glas dorinţei mute,
Aripi fulgilor topiţi,
Fruntea rece să-ţi sărute,
Demoni din Iad izgoniţi.

Am scurs roua setei oarbe,
Şi din haos, regăsire,
Ars-am focul care soarbe,
Patimile-n nemurire…

*
Voluptatea morţii

Tresar luciri, pe buze-mi plânge zarea,
Mă ard în infinitul mutelor chemări
Şi chipul mort îsi soarbe destrămarea,
Când suflul vibrează din stinse lumânări.

Păgân se-nchină surd, al disperării nimb,
Când voluptatea morţii… pleoapa îmi răpune
Şi din pămant nu mi-e sortit să mă preschimb,
În veci taceri îmi vor mormântul, să răsune…

*
Legământ

Năframa nopții cade peste noi
Spre mine te îndrepţi, iubite,
Cu ochii rătăciţi şi goi
Trezindu-mi visele-mpietrite

La pieptul fiinţei tale mă cobor
Sub murmur dulce de viori,
Cu tâmpla spijinită-n dor
Din visul ce-a născut culori

Sub pleoapa toamnei ne iubim
Și-n stele desenăm săruturi,
Când fericirea o împletim
Din amintiri şi zbor de fluturi.

*

Mai multe poezii poți citi aici